INTERVENŢIE MEDICALĂ LA BOLDU

0
27

În jurul prânzului a fost înregistrată o solicitare de prim ajutor medical din localitatea Boldu, ce semnala o femeie de aproximativ 60 de ani, posibil cu accident vascular. La locul solicitarii s-a deplasat un echipaj de la Ambulanţa Buzău, însoţit de antemergător din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale. Pacienta a fost preluată şi transportată în scurt timp, la unitatea medicală din Râmnicu Sărat.  Decizia privind deplasarea cu antemergător utilaj a fost luată preventiv, utilajul aflându-se în filtrul instituit în municipiul Râmnicu Sărat, accesul rutier în zonă fiind închis din cauza vizibilității scăzute.

FESTIVITĂŢI ANULATE

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anulat  seria de activități pregătite pentru a marca Ziua Protecţiei Civile din România. Decizia a fost luată din cauza fenomenelor meteorologice periculoase. La 28 februarie, se sărbătoreşte Ziua Protecţiei Civile, dată la care Regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal din 1930, ca Regulamentul Apărării Pasive contra atacurilor aeriene

GRUPUL VOUĂ, LA BUZĂU

Vineri, 2 martie, la ora 17.00, la Sala Mare a Consiliului Judeţean, va avea loc un spectacol de umor, muzică şi poezie, susţinut de Grupul Vouă. Specatolul, în regia lui Adrian Fetecău este oferit de Consiliul Judetean Buzau cu ocazia zilei de 1 martie. Intrarea este gratuită.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ