INTERVENȚII ORTOPEDICE GRATUITE, LA SPITALUL JUDEȚEAN

0
43

Pacienții buzoieni care au nevoie de operații de endoprotezare vor putea beneficia, gratuit, de astfel de intervenții ortopedice în cadrul Spitalului Județean de Urgență. Ei nu vor mai fi nevoiți să suporte costul endoprotezelor, așa cum se întâmpla până acum, pentru că spitalul buzoian a fost inclus, din această săptămână, în Programul Național de Endoprotezare, ceea ce înseamnă că unitatea medicală va beneficia de decontarea unor intervenții din această gamă, din fondurile Casei de Sănătate.
Operațiile de endoprotezare au mai fost efectuate în cadrul spitalului buzoian, însă, până acum, costurile erau suportate de pacienți, întrucât spitalul nu era inclus în programul național de endoprotezare, iar dispozitivele nu puteau fi decontate din Fondul Asigurărilor de Sănătate. Operațiile realizate până acum au ajutat însă Spitalul Județean Buzău să îndeplinească toate condițiile pentru includerea în program, astfel că pacienții care se vor adresa chirurgilor ortopezi buzoieni vor beneficia gratuit de endoproteze, în limita fondurilor alocate de Casa de Asigurări de Sănătate.
În cadrul acestui program vor putea beneficia de operații de endoprotezare decontate de Casa de Sănătate, pacienţii tineri cu diferite afecțiuni, cei cu sechele posttraumatice ori după artrite specifice sau nespecifice, precum și pacienţii de vârsta a treia.
Accesul la aceste operații se va face pe bază de programare, în viitorul apropiat urmând a fi stabilite și criteriile de prioritate. Odată cu includerea în Programul Național de Endoprotezare, Spitalul Județean Buzău va beneficia din partea Casei de Sănătate de un buget anual de peste 82 de mii de lei, pentru decontarea intervențiilor din această categorie.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ