De mâine, mașinuțele, carturile și bicicletele cu patru roți vor dipare din Parcul Crâng. Reprezentanții primăriei au luat această decizie ca urmare a numeroaselor reclamații din partea buzoienilor. Accidentele au ajuns la cunoștința administrației publice care a decis interzicerea închirierii mașinuțelor și bicicletelor cu patru roți.
Comercianții din Parcul Crâng sunt nemulțumiți de hotărârea primăriei în contextul în care investițiile realizate nu mai pot fi recuperate. Incidentele sunt puse pe spatele celorlalți comercianți din zonă care au ocupat domeniul public.
Comercianții solicită primăriei să amenajeze circuite aparte pentru vehiculele de închiriat.
Pentru anul viitor, Primăria va întocmi un regulament strict al modului în care se poate face comerț și agrement în parcul Crâng. În curând, pe aleile din Crâng vor fi trasate culoare speciale pentru bicicliști.
Florin Zafiu;
Acel tobogan dinspre lac chiar perturbeaza traficul pietonal fiind la cativa metri de obelisc.
Masinutele electrice chiar nu incurca pe nimeni fiind foarte mici si frumoase
La Bicicletelele duble se poate face un traseu prestabilit ca sa se evite orice potential inconvenient al cetatenilor
Cei de la politia locala pot dirija oricand traficul in zona chiar putand da si cate o amenda contraventionala acelor clienti care nu vor sa respecte regulamentul aducandu-se astfel bani la bugetul local…
Trebuie si ei lasati sa manance o paine….bicicletele duble sunt cam periculoase …mari….soferii uneori sunt inconstienti…in schimb masinutele chiar nu incomodeaza pe nimeni ,la 1 km pe ora nu cred ca ar putea sa deranjeze pe cineva