La Statiunea de Cercetare Legumicolă Buzău activitatea nu se opreşte nicio dată. În miezul iernii, muncitorii pregătesc pămîntul si răsadurile pentru noul sezon. Pînă la debutul primăverii lucrările vor trebui finalizate. Nici activitătile de cercetare nu s-au oprit. Specialistii statiunii ar putea lansa în acest an două noi soiuri de plante, în premieră europeană si mondială.
Au aşteptat să treacă viscolul şi s-au reîntors la muncă. Vorbim despre angajaţii Staţiunii de Cercetare Legumicolă Buzău care in această perioadă, pregătesc serele pentru lucrărilor agricole specifice. Noul sezon le bate la uşă iar întîrzierile nu sunt premise. Singurele venituri pe care instituţia le încasează şi în baza cărora sunt plătiţi salariaţii sunt strînse din comercializarea seminţelor. În acest moment în sere se pregăteşte pămîntul şi răsadurile. Este momentul optim, spune directorul staţiunii, inginerul, Costel Vînătoru.
In laboratoare specialiştii muncesc de zor. Cercetarea inseamnă pasiune, spun acestia iar in acest an, statiunea ar putea lansa două noi soiuri, unul de importanţă europeană, altul care ar putea avea un impact mondial. Lofantus, prima dintre ele, este o plantă alimentară, un condiment care se poate folosi la fel de bine în loc de ceai aromat dar şi în medicină avînd proprietăţi neurologice. Este un bum calmant, reduce stresul şi întăreşte imunitatea. Cea de-a doua plantă, Mursalski chai, numită şi planta cosmonauţilor, poate fi folosită ca remediu natural împotriva sterilităţii, bolilor cardiace, renale, digestive şi chiar în prevenţia bolii Alzheimer. Mai mult decât atît, cercetările realizate de institutele prestigioase ale lumii susţin că Mursalski Chai are proprietăţi miraculoase de diminuare a efectelor radiaţiilor nucleare, precum şi de împiedicare a extinderii acestora în organism.
Staţiunea de Cercetare lucrează la aclimatizarea altor două specii de plante la fel de importante. Perilla frutescens, este o plantă originară din Coreea. Din ea se prepară uleiul alimentar de Perilla, uleiuri medicinale dar se foloseşte şi în aromatizarea unor produse cosmetice. Moriga oleifera, este cea de-a patra plantă aflată in atentia Staţiunii de Cercetare de la Buzău. Poate înlocui carnea fiind bogată în aminoacizi şi proteine şi a este folosită la nivel mondial pentru prevenirea şi combaterea malnutriţiei în ţările sărace.
Florin Zafiu