LÂNĂ DE BUZĂU MERGE LA EXPORT

0
161

Lâna de Buzău ajunge peste hotare. Dacă până acum doi ani, crescătorii de ovine nu aveau unde să vândă lâna și preferau să o arunce, după implementarea unui program național de colectare, prețul acesteia a crescut considerabil. La Buzău, încă nu au fost înființate centre de colectare, dar oierii au avut posibilități să valorifice lâna.
În judeţul Buzău, nu există niciun centru autorizat de colectare a lânii, însă, peste 130 de crescători de animale sunt înscriși în programul de ajutor de minimis pentru subvenția la lână, în cuantum de un leu pentru kilogramul comercializat. Ei au depus deja documente justificative la Direcția Agricolă Buzău. Subvenția la lână i-a făcut pe ciobanii din județul Buzău să nu o mai arunce pe câmp ori sa-i dea foc. Mulți s-au înscris în programul de ajutor. Beneficiarii acestei forme de sprijin sunt crescători de oi, persoane fizice sau juridice, care dețin o exploataţie înregistrată în Registrul național şi fac dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului. Programul a făcut ca prețul lână să crească, ceea ce i-a motivat și pe crescătorii de oi buzoieni.
Cantitatea de lână este cu mult mai mare pentru că exportatorii şi samsarii au mai colectat şi ei cantităţi importante. În marea majoritate, lâna românească merge la export. Preţul lânii este cu atât mai mare, cu cât şi calitatea acesteia este una superioară. Crescătorii care au animale de rasă pot vinde lâna şi cu 5,50 lei pe kilogram. Din păcate, astfel de fermieri sunt mai rari la Buzău.
Pentru anul acesta vor fi înfiinţate şi în judeţul nostru centre de colectare, spălare şi pieptănare a lânii, pentru ca aceasta să potă merge direct la export.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ