Legumicultura, în pericol

0
58

Schimbările climatice din ultimii ani încep să afecteze legumicultura. Temperaturile foarte ridicate din timpul verii au devenit periculoase, în special pentru tomate și ardei, care se alterează foarte repede și conduc la pagube materiale însemnate pentru fermieri. Specialiștii atrag atenția că trebuie luate măsuri urgente astfel încât soiurile autentice românești să nu dispară definitiv.
Temperaturile foarte ridicate înregistrate, în ultimii ani, în timpul verii, pot crea pagube economice foarte mari deoarece plantele nu mai leagă fructe și, în plus, sunt sensibile la razele puternice ale soarelui. Cantități însemnate de ardei și tomate se alterează rapid, iar fermierii suferă pagube însemnate. Pentru a evita pierderile în culturile de legume, pe timpul verii, specialiştii recomandă utilizarea tehnologiilor existente pe piaţă pentru protejarea de căldură şi razele puternice ale soarelui.
Pe termen lung, se recomandă luarea unor măsuri de urgenţă în ceea ce priveşte protecţia mediului. Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că schimbările climatice pot duce la dispariţia completă a anumitor soiuri existente de zeci de ani în producţiile noastre.
Ca măsură de precauţie, în marile bănci de gene din străinătate cercetărorii au început să depoziteze gene ale diferitelor specii şi soiuri, asfel încât peste ani să poată fi reproduse.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ