LIBER PENTRU COPII LA COMPETIȚIILE SPORTIVE

0
31

Copiii din Buzău cu vârsta sub 16 ani trebuie să aibă acces liber la competițiile sportive. Este propunerea consilierilor locali ai Partidului Național Liberal, ce ar putea deveni hotărâre de Consiliu Local. Drept argumente, aleșii care au semnat propunerea aduc necesitatea promovării sportului în rândul copiilor și încurajarea parcticării oricărei mișcări sportive.
Consilierii locali ai Partidului Național Liberal au inițiat un proiect de hotărâre care prevede accesul gratuit la competițiile sportive pentru copiii cu vârste mai mici de 16 ani. Proiectul a fost depus la secretariatul Primăriei și urmează să fie analizat de comisiile de specialitate. În cazul în care acesta va deveni hotărâre de Consiliu Local, copiii cu vârsta de până la 16 ani vor avea acces gratuit la toate competițiile sportive organizate în interior, cum ar fi în sălile de sport sau exterior, pe stadioane, în baza certificatului de naștere, carnetului de elev sau a cărții de identitate. De asemenea, însoțitorii copiilor ce depășesc vârsta de 16 anivor plati biletul de acces. Proiectul mai prevede ca orice persoană legitimată la un club sportiv din municipiul Buzău să aibă acces gratuit la toate competițiile sportive organizate în interior sau exterior, în baza legitimației de sportiv.
Inițiatorii proiectului au adus și o serie de argumente în susținerea acestuia.
”Având în vedere: necesitatea promovării sportului în rândul copiilor și încurajarea practicării oricărei mișcări sportive în rândul acestora; conștientizarea în rândul copiilor că sportul contribuie la o dezvoltare sănătoasă și armonioasă, la creșterea și educația lor; dorința inițiatorilor de a crea o alternativă la petrecerea timpului liber al copiilor. Toate aceste motive, coroborate cu legislația în domeniu impun adoptarea prezentei hotărâri”, se arată în expunerea de motive depusă de aleșii liberali.
Dacă va primi toate avizele din partea comisiilor, proiectul ar urma să ajungă pe masa consilierilor locali, care își vor da votul pentru această propunere.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ