LICITAŢIE PENTRU SALA DE SPORT MULTIFUNCŢIONALĂ

0
63

Proiectul construirii unei săli de sport multifuncţionale pentru persoanele cu dizabilităţi începe să prindă contur. Promisă cu ceva timp în urmă de autorităţile judeţene, sala nu a rămas la stadiul de intenţie şi se află în procedură de licitaţie.
Cea mai modernă sală de sport multifuncţională din ţară, destinată persoanelor cu dizabilităţi, urmează să fie construită la Buzău. Conducerea Consiliului Judeţean a anunţat că proiectul nu a fost abandonat şi chiar au fost făcuţi paşi importanţi, fiind în prezent, în procedură de licitaţie.
Sala va fi ridicată pe strada Horticolei, în zona şcolilor speciale şi ar putea să găzduiască, inclusiv competiţii internaţionale. Va fi accesibilă deopotrivă copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi.
Proiectul va fi realizat prin Compania Naţională de Investiţii, după ce Consiliul Judeţean Buzău s-a ocupat de etapele iniţiale, precum studiul de fezabilitate şi proiectarea. Procedura de licitaţie pentru atribuirea lucrării va fi derulată tot de Compania Naţională de Investiţii.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ