A participat la o acțiune de împădurire
Vineri, cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu s-a aflat într-o vizită la Buzău, unde alături de membrii PSD a plantat copaci în zona pădurii Frasinu. Liderul social-democrat s-a aflat la Buzău pentru a marca în același timp momentul în care Rețeaua Geoparcurilor Globale recunoaște Ținutul Buzăului ca al doilea Geoparc Internațional UNESCO din România, după Țara Hațegului.
Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu s-a deplasat astăzi la Frasinu pentru a planta copaci în cadrul unei acțiuni organizate cu sprijinul autorităților din domeniul silvic. Alături de liderul PSD s-a aflat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu dar și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. În jur de 100 de voluntari și oficialități au dat curs campaniei de împădurire.
În jur de 1000 de frasini au fost plantați pe un sit al pădurii. La finalul acțiunii, președintele PSD, Marcel Ciolacu a precizat că la nivel național se desfășoară o amplă campanie de împădurire. Totodată, președintele Camerei Deputaților s-a arătat dezamăgit de faptul că zona limitrofă a pădurii era împânzită cu deșeuri aruncate la întâmplare.
Ulterior, președintele Camerei Deputaților s-a deplasat în comuna Berca, la una dintre porțile de vizitare a Ținutului Buzăului pentru a susține o declarație de presă cu privire la recunoașterea geoparcului de către UNESCO.
Florin Zafiu
Adirian Meteleanu