Proiectele aflate în derulare în Buzău nu vor fi afectate de întârzierea bugetului naţional și implicit cel al judeţului. Conducerea Consiliului Judeţean susţine că există în acest moment resurse financiare pentru a susţine lucrările aflate în desfăşurare, dar şi noi investiţii.
3-4 milioane de euro, reprezentând excedentul bugetar al Consiliului Judeţean, pot fi alocate urgent pentru demararea unor lucrări, ori pentru continuarea unor investiţii. Fondurile proprii ale judeţului vor fi folosite pentru a nu împiedica derularea unor proiecte în condiţiile în care, în acest moment nu există un buget aprobat pentru anul în curs.
Tot din surse proprii ale judeţului vor fi realizate plăţi către firmele care realizează anumite lucrări, pe programe cu finanţare naţională, atunci când banii de la Ministerul Dezvoltării întârzie.
Președintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu a precizat, că Buzăul va mai primi finanțări europene și pentru alte proiecte, estimând că până la începutul verii, suma totală atrasă va atinge pragul de 100 de milioane de euro.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea