Lucrări parțiale pe Bulevardul Unirii

0
121

În această toamnă se va lucra doar pe un segment
Doar o porțiune din bulevardul Unirii va suporta lucrări de reabilitare în toamna acestui an, au anunțat reprezentanții Primăriei Buzău. O veste bună, în situația în care șoferii se temeau că reabilitarea întregii străzi și o eventuală interzicere a circulației pe durata lucrărilor ar fi condus la ambuteiaje pe străzile adiacente.
Pe bulevardul Unirii din municipiul Buzău se lucrează în continuu. Nori de praf se ridică în spatele utilajelor grele care efectuează în acest moment lucrări de frezare a asfaltului. Locuitorii din zona Unirii Sud au fost sfătuiți să își parcheze autoturismele în alte locuri astfel încât utilajele să poată pătrunde pe sectorul de drum.
Vestea bună pentru șoferii din municipiul Buzău este că lucrarea de reabilitare nu va afecta întreg bulevardul Unirii ci doar sectorul dintre strada Eroilor și intersecția cu strada Patriei.
Alături de bulevardul Unirii, în acest moment sunt în lucru alte câteva mari artere ale orașului, printre ele strada Transilvaniei și bulevardul Industriilor care vor fi gata până la finalul anului viitor.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ