LUNA ŞI… SECRETARUL! A fost George Sava, a urmat Bogdan Barbu. Acum, Diana Pavel

0
336

Primăria Municipiului Buzău are un nou secretar general. Este vorba despre Diana Pavel, detaşată în luna noiembrie de la Departamentul Juridic al Prefecturii la Serviciul Juridic al Primăriei Municipiului Buzău. Funcţionarul public îl va înlocui pe juristul Bogdan Barbu, desemnat secretar general în luna decembrie în locul lui George Sava, fostul prefect de Buzău. Postul va fi ocupat cu titlu de interimar până când noua organigramă a Primăriei va fi deblocată şi odată cu ea şi concursurile pentru angajare.
Secretarul interimar al Primăriei ia în considerare ca, odată cu deblocarea posturilor, să susţină concursul pentru ocuparea funcţiei.
Plecarea Dianei Pavel din Departamentul Juridic al Prefecturii, unde a deţinut funcţia de şef, este pusă şi pe seama unor relaţii tensionate create în interiorul instituţiei cu prefectul Aurelia Mitrea. Pe de altă parte, pentru Primăria Buzău detaşarea a fost de bun augur în condiţiile în care administraţia publică locală este reprezentată în instanţe de 4 jurişti, iar noua organigramă prevede 15.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ