MAI MULTĂ LIBERTATE PENTRU VÂRSTNICI

0
194

După aproape două luni de zile, bătrânii se vor putea bucură de mai multă libertate de deplasare. După intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 10, s-a schimbat intervalul orar al permiterii circulației persoanelor vârstnice.
Dimineaţa între orele 07.00 şi 11.00 și seara între 19.00-22.00 este permisă circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65. Cei care fac parte din această categorie se pot deplasa în afara locuinței pentru a-şi asigura alimentele necesare, își pot vedea rudele, sau își pot duce câinele la plimbare. Părerile buzoienilor sunt împărțite, dar toți își doresc, cu siguranță, să treacă mai repede această perioadă.
Sunt și bătrâni care nu înteleg ce ar putea face ei la ora 7.00, în afara locunței, dacă majoritatea magazinelor sunt închise.
Chiar dacă le ste greu, bătrânii acceptă situația, se conformează, respectă cu strictețe programului, cu speranța că într-o zi totul va reveni la normal și își vor putea duce nepoții în parc.

Iuliana Sîrbescu/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ