MARCEL CIOLACU: „ÎMI VOI DA DEMISIA DIN PARLAMENT”. IATĂ MOTIVUL!

0
523

Deputatul PSD de Buzău, Marcel Ciolacu, îşi va da demisia din actualul Parlament. Ciolacu a anunţat această decizie aseară, după ce Liviu Dragnea, în conferinţă de presă, a precizat că va proceda în acest fel pentru a nu beneficia de avantajele legii pensiilor speciale pentru parlamentari. 

Am trimis demisia la liderul PSD, Marian Neacșu, ca să intre în vigoare de luni. Am spus acest lucru la începutul anului şi, iată, mă ţin de cuvânt. Îmi dau demisia înainte de finalizarea mandatului, pentru că am spus că nu vreau să beneficiez de prevederile acelor pensii speciale, pentru că nu cred că e corect, normal ca, până în momentul în care pensiile mici nu sunt ridicate, un parlamentar să beneficieze de pensie specială„, a spus aseară Dragnea.

După conferinţa susţinută de Dragnea, Ciolacu a postat la rându-i pe Facebook:Și, așa după cum am promis, vreau să vă spun că luni îmi voi da demisia din actualul Parlament, pentru a nu beneficia de pensia specială”.

Despre viitorul guvern PSD, programul de guvernare şi numele viitorului prim-ministru, Ciolacu a mai precizat:

„PSD a câștigat fără echivoc alegerile parlamentare din 11 decembrie. Avem în Parlament 221 mandate, respectiv 47,5 %. Așa după cum am menționat și în alte ocazii, majoritatea va fi formată din PSD și ALDE, iar românii au votat această majoritate. Acest nivel de încredere, prin votul acordat Partidului Social Democrat, ne obligă și ne responsabilizează totodată.

Vom respecta toate măsurile promise, conform programului de guvernare prezentat în campania electorală. Lucrăm la bugetul pentru anul 2017, avem un calendar foarte bine stabilit. Planul nostru este instaurarea unei guvernări stabile. Specialiștii noștri pregătesc deja toate actele normative, pe diverse planuri: sănătate, educație, apărare, creșterea salariului minim pe economie precum și a punctului de pensie, demararea programelor pentru tineri și înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, a programelor privind dezvoltarea locală, plata subvențiilor din agricultură, adoptarea masterplanului pentru transport.

Sperăm totodată ca de la 1 ianuarie să intre în vigoare legea privind eliminarea celor 102 taxe și sperăm ca președintele Iohannis să promulge de îndată legea privind creșterea cu 15% a veniturilor personalului din educație și sănătate.

După cum a spus și domnul Dragnea, propunerea PSD pentru funcția de premier al României va fi făcută prima dată doar în cadrul consultărilor de la Cotroceni. Ulterior vom face publică și lista cu membrii Guvernului. După convocarea noului Parlament, PSD va participa la consultările de la Cotroceni, astfel încât noul Guvern să își poată începe treaba cât mai curând”.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ