MAŞINĂ RĂSTURNATĂ ÎN ROND

0
740

Trei tineri au fost răniţi şi au ajuns la spital în urma unui eveniment rutier produs în imediata apropiere a rondului de la Hanul lui Ţintă. Ei se aflau pe bancheta din spate a unei maşini ce era condusă de mama lor.
Accident spectaculos în rondul de la Hanul lui Ţintă. Un autoturism în care se aflau 5 persoane s-a răsturnat, după ce şoferiţa, o femeie din Bucureşti a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în plin separatorul de drum de la intersecţia drumurilor E85 cu DN1 B. La faţa locului s-au deplasat echipaje de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ambulanţe şi poliţişti. Din primele verificari a reieşit că în timp ce conducea un autoturism din direcţia Bucureşti, către Buzău, o bucureşteancă de 51 de ani nu s-ar fi încadrat corespunzator la schimbarea direcţiei de mers şi, pe fondul vitezei neadaptate ar fi pierdut controlul autoturismului, lovindu-se de separatoarele de sens.
În urma accidentului, trei tineri, două fete şi un băiat, cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, aflaţi pe bancheta din spate a autoturismului,copiii femeii aflate la volan, au suferit vătămări şi au fost transportaţi la spital. Şoferiţa şi soţul acesteia, care se afla pe scaunul din dreapta, au scăpat nevătămaţi. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continua cercetările.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ