MĂȘTI PENTRU PERSOANELE DEFAVORIZATE

0
11

Săptămâna acesta a început distribuția măștilor de protecție gratuite, destinate categoriilor de persoane defavorizate din municipiul Buzău. Direcția de Sănătate Publică Buzău a trimis, din cele 6070 de cutii, care au fost cerute de Direcția de Asistență Socială, o primă tranșă de 2120 de cutii a câte 50 de măști. De aceste măști vor beneficia patru categorii de persoane defavorizate.
De azi, punctele de distribuție aflate în Crâng și Cantina de Ajutor Social, se vor închide, urmând ca distribuția măștilor pentru persoanele defavorizate să continue la sediul Direcției de Asistență Socială. Conducerea instituției atrage atenția persoanelor ce fac parte din aceaste categorii, să vină la sediul Direcției pentru a primi cutia cu cele cincizeci de măști, de luni până vineri, între orele 9.00 și 16.00. Aceștia trebuie să dețină actul de identitate și cuponul care atestă că persoana respectivă face parte la una din cele patru categorii. Măștile primite gratis de beneficiari vor ajunge pe o perioadă de două luni.

Iuliana Sîrbescu/ Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ