Fermierii din Vâlcelele și Ghergheasa l-au așteptat pe câmp cu lanternele
Ministrul Agriculturii Petre Daea s-a deplasat duminică seară la Buzău alături de directorul general al Agenției Domeniilor Statului pentru a discuta cu fermierii vivazi de pagubele pe care le-au înregistrat în urma secetei și soluțiile pe care le pot urma. Cei doi oficiali au fost așteptați de fermieri la Vâlcelele și au efectuat o scurtă vizită în teren, pe un câmp cultivat cu porumb.
Aproximativ 10.000 de hectare de teren agricol se estimează a fi afectate de secetă în județul Buzău, în special culturile de porumb și cele de floarea-soarelui. Aflat într-un tur de forță prin România, ministrul Agriculturii Petre Daea s-a oprit duminică seară la Buzău pentru a sta de vorbă cu fermierii din Vâlcelele și Ghergheasa. Delegația ministerială a fost însoțită de către directorul general al Agenției Domeniilor Statului, George Sava.
Fermierii l-au așteptat pe ministrul Agriculturii la marginea unui teren cultivat cu porumb din comuna Vâlcelele. Folosindu-se de lanterne, au luat la pas metru cu metru terenul pentru a constata pagubele produse de secetă.
Fermierii au solicitat ministrului Daea o derogare astfel încât pe terenurile afectate de secetă să poată înființa alte culturi.
Fermierii prin intermediul autorităților locale vor trebui să întocmească urgent procese verbale de constatare a pagubelor generate de secetă, în persepectiva în care Guvernul ar putea să acorde o serie de despăgubiri.
Florin Zafiu
Adrian Meteleanu