MODERNIZAREA UPU, ÎNTÂRZIATĂ

0
126

Contractul de finanțare pentru proiectul care vizează extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgență a Spitalului Județean de Urgență Buzău a fost întârziat din cauza unor modificări ce trebuiau făcute la proiectul inițial. Acesta a fost aprobat în ședința ordinară din luna ianuarie a Consiliului Județean, iar, conform estimărilor, până acum trebuia semnat contractual de finanțare din bani europeni. Între timp însă, au intrat în vigoare noi reglementări legislative referitoare la stabilirea salariului minim în domeniul construcțiilor, care influențează și costurile estimate pentru implementarea proiectului de la UPU. Calculele pentru proiectul inițial fuseseră făcute pe baza vechilor reglementări, iar odată cu intrarea în vigoare a noii legislații s-a impus și actualizarea proiectului, fiind necesară recalcularea costurilor.
Proiectul, în varianta sa actualizată, a fost supus din nou la vot în ședința ordinară a Consiliului Județean, consilierii dându-și avizul favorabil atât pentru studiul de fezabilitate, cât și pentru promovarea proiectului în vederea finanțării din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Finanțarea din bani europeni a rămas aceeași, respectiv 1,5 milioane de euro, însă valoarea proiectului a crescut.
Administrația locală va contribui, din bugetul propriu, cu o sumă reprezentând 2% din valoarea proiectului, urmând a se stabili dacă diferența de peste două milioane de lei rezultată în urma actualizării va fi suportată din fonduri guvernamentale alocate prin Ministerul Sănătății sau din alte surse.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ