MODIFICĂRI ÎN INTERSECŢIA DE LA FLORICA

0
305

Parapetele metalice, montate pe DN2 E85, în zona intersecţiei către Florica vor fi înlăturate. În locul lor, administratorul drumului va instala alte elemente de siguranţă, care nu vor împiedica vizibilitatea celor aflaţi în trafic. Înlocuirea a fost cerută, Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructuri Rutiere de reprezentanţii Prefecturii din cauza pericolului de accidente creat în urma sistematizării intersecţiei.
După ce ani de zile, locuitorii din zonă s-au plâns de intersecția Drumului județean 203C cu DN2E85, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au realizat câteva lucrări de sistematizare rutieră, care au constat în montarea unor parapete metalice. Numai că, măsurile luate, în loc să-i ajute pe ajute pe șoferi, mai rău îi pun în pericol. Avertismentul a venit atât din partea autorităților locale şi judeţene, cât și de la unii transportatori, care reclamă că nu au deloc vizibilitate și pot fi oricând acroșați de mașinile care circulă pe Șoseaua europeană. În urma acestor sesizări, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a acceptat să înlăture parapetul metalic montat în zona intersecţiei de la Florica. Joi, reprezentanţii Companiei au răspuns adresei prin care prefectul Județului Buzău, Carmen Ichim, a cerut CNAIR să ia măsuri urgente pentru eliminarea riscului ridicat de accidente apărut în urma montării unor parapete de protecție prea înalte în zona intersecției E 85 – DJ 203 C.
“În această dimineață, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis Instituției Prefectului – Județul Buzău că a solicitat firmei care efectuează lucrările de amenajare a intersecției amintite să demonteze în regim de urgență parapetul care împiedică vizibilitatea la ieșirea șoferilor de pe DJ 203 C, urmând ca acesta să fie înlocuit cu alte elemente pasive de siguranță rutieră”, a transmis Instituţia Prefectului.
Reamintim faptul că săptămâna trecută, ca urmare a unor sesizări primite din partea autorităților locale din comuna Florica și a unor transportatori de persoane, prefectul Carmen Ichim a trimis la fața locului o comisie de control care a stabilit că parapetele de protecție, montate în cadrul proiectului de sistematizare a intersecției, reduc drastic câmpul vizual și îi determină pe conducătorii auto care vin de pe drumul județean să intre periculos de mult pe banda de circulație de pe sensul București – Buzău al DN 2 E 85 pentru a se putea asigura corespunzător.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ