MOMENTE EMOȚIONANTE

0
55

Trupul militarului buzoian, sublocotenentul post-mortem Mădălin Stoica, ucis vineri în Afganistan, a ajuns luni după-amiază, la Buzău cu un convoi militar. Sicriul cu trupul neînsuflețit al sublocotenentului post-mortem Mădălin Stoica a fost depus la capela bisericii „Sfântul Stefan”. Slujba de înmormântare va avea loc joi, la ora 12:00.

Luni după-amiază, convoiul militar care purta trupul sublocotenentului post-mortem Mădălin Stoica ucis în Afganistan a intrat în Buzău, însoțit de mașinile de poliție cu girofar, ambulanțe și un microbuz în care se aflau membrii familiei. După ce a traversat Bd. Unirii convoiul a ajuns la biserica „Sfântul Ștefan” din municipiul Buzău.

Momentul în care sicriul urma sa fie coborat din masina care l-a adus a fost marcat de o mare încărcătură emoțională. Rudele coplesite de durere au fost duse pe brate de colegii militarului. A fost nevoie ca imediat după sosire unii membri să primească îngrijiri medicale în Ambulanța care a însoțit convoiul. (ESTE IMAGINE PE LA MIN 07:44 CAND ALEARGA CINEVA LA AMBULANTA) Mama militarului și-a strigat tot timpul băiatul, iar soția sa, strivită de durere și ținînd la piept tabloul lui Mădălin Stoica, a fost susținută tot timpul de apropiați.

Colegii militarului erou abia și-au putut stăpâni lacrimile, în momentul în care au coborât sicriul acoperit cu steagul tricolor din mașină. Eroul a fost primit cu onoruri militare.

Sicriul a fost dus apoi în capela unde s-a tinut o slujbă religioasă, oficiată de preotul militar Alexandru Tudose și preotul Mihail Milea. La biserica a sosit si fata eroului care nu a mai avut taria de a intra in capela unde se oficia slujba. (MARE ATENTIE!!! SA NU SE VADA FATA COPILEI!!!)

Caporalul Mădălin Stoica era sanitar la unitatea din Bariera Ploieşti – Batalionul 47 Comunicaţii şi Informaţii General Nicolae Petrescu şi făcea parte din Batalionul 280 Infanterie Focşani. Militarul buzoian a murit după ce o maşină capcană  a lovit blindatul în care se afla. (Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ