MOȘ CRĂCIUN LA SPITALUL JUDEȚEAN

0
78

Un strop de bucurie în inimile micuților triști, fiindcă Moșul nu-i va găsi acasă, în jurul bradului, ci pe un pat de spital. Asta și-au propus să facă reprezentanții Consiliului Județean Buzău, care, împreună cu conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău, au împărțit daruri și l-au adus pe Moș Crăciun în fața copiilor angajaților și a celor internați aici.
Copiii angajaților din Spitalul Județean Buzău, dar și copiii internați în secțiile de Pediatrie și Chirurgie Infantilă au primit, luni dimineață, vizita lui Moș Crăciun. Acțiunea a fost organizată de conducerea Spitalului cu sprijinul Consiliului Județean, iar copiii au primit pachete cu dulciuri și urări de însănătoșire grabnică. Acțiunea organizată de Consiliul Județean, se află la a treia ediție și a început în holul Spitalului, unde angajații unității au venit cu copiii. Oaspeții au fost întâmpinați cu un recital de colinde.
Apoi Moșul a urcat în saloanele unde se aflau copiii internați. Fiecare a primit cadouri și, cu toţii s-au bucurat de ce au găsit în sacoșe.
Efortul depus de Consiliul Județean a meritat, iar ideea a fost una inspirată, mai ales că pentru unii dintre copiii internați întâlnirea neașteptată cu Moșul s-a lăsat cu lacrimi de bucurie.
Moș Crăciun de la Consiliul Județean nu i-a uitat nici pe copiii din centrele de plasament.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ