MUZEUL JUDEȚEAN EXPUNE ÎN BELGIA

0
29

Muzeul Județean Buzău este prezent, zilele acestea, la un eveniment internațional-Festivalul Internațional EUROPALIA din Belgia, alături de alte 17 muzee din țară. Instituiția muzeală buzoiană participă cu un număr de 34 de obiecte de interes arheologic, atât la Muzeul Galo-Roman din Tongeren, cât și la Muzeul Grand Curtius din Liege. În cadrul expoziției de la Liege, Muzeul Județean Buzău este prezent cu 33 de obiecte din care 3 obiecte sunt atribuite perioadei neolitice, iar celelalte 30 aparțin de cultura Monteoru, atribuite epocii bronzului.
Cu această ocazie, Muzeul Județean Buzău intră în galeria marilor muzee europene, iar această participare valorifică munca și efortul depus pentru evidențierea patrimoniului, dar și a județului și istoriei sale. Obiectele de artă vor putea fi admirate atât de publicul din străinătate, dar și de cunoscători de artă și cultură. Nu numai o dată, Muzeul Județean Buzău, din punct de vedere al valorificării științifice și muzeografice, a depășit granița țării, iar pentru Buzău, participarea la acest festival este o onoare.
Evenimentul este coordonat de Muzeul Național de Istorie a României, Institutul Cultural Român și Muzeul Galo-Roman din Tongeren, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Ministerului Afacerilor Interne.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ