NOAPTEA MUZEELOR, LA BUZĂU! Două trenulețe, pe străzile orașului

0
278

Noaptea Muzeelor va fi marcată și la Buzău. Muzeul Județean și Primăria și-au dat mâna pentru a organiza un program deosebit pe 20 mai. Două trenulețe vor circula pe străzile orașului și vor face legătura între cele trei parcuri, dar și între Muzeu și Palatul Comunal, clădiri ce vor putea vizitate.
Primăria Buzău, în parteneriat cu Muzeul Județean, va organiza Noaptea Muzeelor, eveniment menit să pună în valoare obiectivele de patrimoniu arhitectonic și cultural. Cu această ocazie, pe 20 mai, curioșii vor putea vizita multe clădiri emblematice al orașului, inclusiv Palatul Comunal. În prezent, se fac demersuri pentru a se permite accesul și în turnul Primăriei.
Cu această ocazie, pe 20 mai, la Buzău vor fi aduse și două trenulețe de agrement care vor circula în municipiu pe anumite trasee. Fiecare tren are o capacitate de 64 de locuri, iar accesul publicului va fi gratuit. Acestea vor circula pe traseele: Parcul Crâng- Tineretului- Marghiloman și retur, apoi vor face legătura între Colegiul Hasdeu- Primărie- Muzeul Județean, ulterior vor staționa câteva ore în apropierea Parcului Crâng. Municipalitatea buzoiană va contribui la organizarea proiectului cu suma de 6.000 de lei.
Primarul Constantin Toma a anunțat că, cel puțin pe traseele pe care vor circula cele două trenulețe, străzile vor fi reparate astfel încât să nu fie înregistrate evenimente nedorite.

DENISA IRIMIA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ