NOI EVENIMENTE LA MUZEU

0
48

Noi proiecte vor completa anul acesta oferta cultural-educativă a Muzeului Judeţean Buzău. În Anul Centenarului, în ceea ce priveşte activităţile dedicate publicului, conducerea instituţiei de cultură are în vedere atât continuarea evenimentelor iniţiate în anii trecuţi, care s-au dovedit a fi un real succes, dar şi iniţierea unor activităţi noi, considerând că este momentul să redimensioneze întreaga activitate a Muzeului.

Se are, astfel în vedere continuarea unor programe cu tradiţie, precum „Hai să dăm mână cu mână la Muzeul Judeţean” pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, sau „Dragobete versus Sfântul Valentin”, eveniment ajuns la ediţia a III-a.

Muzeul are în plan, organizarea de activităţi noi, printre care: „Şcoala de vară a Muzeului Judeţean Buzău” cu participarea unor renumiţi istorici din ţară, „Museum Fest” sau „Noaptea cercetătorilor”.

Programele dedicate publicului vor avea ca temă principală evocarea evenimentelor din 1918, cu accent pe istoria locală. Este inclusă aici, organizarea unei sesiuni internaţionale dedicată Unirii României cu Basarabia, în luna martie, precum şi expoziţia eveniment „Eroii satelor noastre”, programată în luna decembrie.(Laurenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ