NOI LOCURI DE JOACĂ

0
96

Municipalitatea vrea în această iarnă, dar și în primăvară să finalizeze modernizarea a 12 locuri de joacă din Buzău. Deja s-a făcut o primă inspectie în teren, s-au evaluat suprafetele respective, urmand ca Primăria Buzău să solicite societății Urbis Serv devizele pentru aceste lucrări.

Administrația locală continuă seria lucrărilor de modernizare a locurilor de joacă din municipiu. Deja în diferite zone din oraș au fost refăcute 18 astfel de amplasamente: 7 în cursul anului trecut, iar restul în acest an. Ultimul loc de joacă ce este modernizat a fost cel din cartierul Micro 3. Din cauză că nu oferea siguranță micuților, municipalitatea s-a gândit să îl transforme într-unul unic, din Buzău. Mai exact acesta deține și un sector pentru bunicii sau părinții care îi însoțesc pe cei mici. Locul de joacă este prevăzut cu aparate de fitness, mese de șah, canapele și balansoar. Pentru a le crea copiilor condiții optime de joacă, în următoarea perioadă, urmează să fie amenajate cinci noi locuri de joacă şi reabilitate alte 12. Reprezentanții administrației locale au inspectat spațiile de agrement ce urmează a fi modernizate urmând a se stabili mai apoi pași ce trebuie urmați în acest sens.

Municipalitatea intenționează ca pe viitor să mai apeleze și la sprijinul elevilor de la Liceul de Artă pentru a înfrumuseța spațiile respective, acolo unde locația le permite. În luna octombrie, comisarii Protecției Consumatorului au verificat toate cele peste 40 de locuri de joacă publice, din municipiul Buzău. Controalele au vizat atât spațiile pentru copii, care erau deja reabilitate, dar mai ales cele vechi, dotate cu mobilier metalic. Atunci s-a dispus închiderea a 4 locuri de joacă ce nu îndeplineau  condițiile de siguranță pentru micuți. Primăria a pus în aplicare măsurile impuse de OPC Buzău, iar problemele semnalate la locurile de joacă au fost rezolvate.(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ