NORMA DE HRANĂ ÎNTÂRZIE

0
88

Norma de hrană ce ar trebui să le aducă bani în plus la salariu celor care lucrează în învăţământ se lasă aşteptată. Banii vor veni abia de luna viitoare, nu de luna aceasta, aşa cum a fost stabilit iniţial şi creează mai neplăceri, în special celor din rândul personalului nedidactic, ale căror salarii au rămas foarte mici.
Norma de hrană, beneficiu de care ar urma să se bucure salariaţii din sistemul de educaţie se va acorda cu întârziere. Personalul din învăţământ va primi banii abia de luna viitoare, deşi ar fi trebuit să încaseze aceste drepturi odată cu salariul pe luna ianuarie. Reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Buzău, consideră că amânarea, decisă de Ministerul de Finanţe este de neînţeles şi că cei care vor avea cel mai mult de suferit sunt angajaţii din rândul personalului nedidactic.
Norma de hrană, este stabilită în funcţie de salariul minim pe economie, iar cel luat în calcul este cel de la finele anului trecut.
Sindicaliştii speră ca, odată cu adoptarea bugetului pe anul în curs, să fie luat ca referinţă, salriul minim pe economie, aşa cum a fost majorat de la 1 ianuarie şi astfel să crească şi sumele aferente normei de hrană pentru personalul din învăţământ.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ