NOUĂ BUZOIENI LA NAŢIONALA DE AMATORI! Opt fotbalişti plus antrenorul Cristi Lupu

0
377

Imnul României va fi intonat pentru opt fotbalişti buzoieni din liga a patra, selecţionaţi în cadrul reprezentativei “naţionale” de amatori. Aceștia vor juca pentru România la turneul preliminar al Cupei Regiunilor UEFA. Un alt buzoian, antrenorul Cristi Lupu va fi în corpul tehnic al echipei reprezentative a amatorilor. Ceilalţi jucători vor fi din Prahova şi au fost selecţionaţi după întâlnirea cu reprezentativa judeţului Buzău. România va întâlni selecţionatele similiare ale Serbiei, Angliei şi Rusiei în perioada 20-24 septembrie pe stadioanele de la Buftea şi Mogoşoaia.
Iată numele jucătorilor buzoieni care vor îmbrăca tricoul selecţionatei naţionale şi echipele de la care provin:

Marius Paşa, mijlocaş stânga, Tricolorul Gălbinaşi – Liga a IV-a
Alin Bălan, mijlocaş central, Avântul Spartac Zărneşti – Liga a IV-a
Gabriel Mihăescu, mijlocaş dreapta, Petrolul Berca – Liga a IV-a
Valentin Lungoci, atacant, Petrolul Berca – Liga a IV-a
Alin Iacob, atacant, Metalul Buzău – Liga a IV-a
Andrei Croitoru, mijlocaş central, Balta Alba – Liga a V-a
Daniel Nedelcu, atacant, Înfrăţirea Zoiţa – Liga a IV-a
George Sava, portar, Voinţa Lanuri – Liga a IV-a

Antrenorul principal al României va fi Nicolae Constantin, fostul jucător al formaţiilor Rapid Bucureşti şi Petrolul Ploieşti, în prezent tehnician la FC Ploieşti.

REPORTER: ANDREI PIŢIGOI;

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ