NUMĂR MAI MIC DE AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI

0
16

La Direcția de Asistență Socială Buzău s-au înregistrat mai puţine cereri de ajutoare pentru încălzirea locuinței pentru sezonul rece 2019-2020. De sprijin financiar beneficiază familiile şi persoanele nevoiaşe.
În sezonul rece, mai exact în perioada noiembrie 2019 – martie 2020 Direcția de Asistență Socială Buzău acordă ajutoare pentru încălzirea locuinței, persoanelor şi familiilor nevoiaşe din municipiu. De asemenea, beneficiază de susţinere financiară și persoanele care sunt înscrise pe listele de ajutor social.
Numărul de ajutoare acordate pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece 2019-2020 au fost mai puține față de aceeași perioadă pentru sezonul 2018-2019.
Totalul celor care au beneficiat în sezonul rece 2018-2019 este de 756 de persoane, cele mai multe dintre aceste ajutoare fiind pentru cei care folosesc energie termică – 345 de persoane și gaze naturale – 144 de persoane.
Reamintim că printre condițiile de acordare se numără și limitele de venituri. Există și o compensație care se acordă în baza anumitor criterii: se acordă prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, nu mai mult de consumul lunar efectiv, în funcție de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ