
Zeci de buzoieni au fost ieri dupa amiaza martorii unui eveniment rutier care putea avea un deznodământ tragic. O camioneta frigorifică s-a răsturnat în dreptul MCDonalds după ce şoferul a tras brusc de volan pentru a evita impactul cu un autoturism care îi tăiase calea. La volanul camionetei frigorifice se afla un focşănean, în vârstă de 45 de ani. În urma testării cu aparatul Dragger, rezultatul a fost pozitiv, iar şoferul utilitarei a fost transportat la Spitalul Judeţean Buzău pentru recoltarea probelor biologice.
Alături de poliţişti, la faţa locului s-au deplasat şi pompierii, care au intervenit imediat pentru deconectarea bornelor bateriei din autovehicul, pentru a se evita izbucnirea unui incendiu.
REPORTER: ANDREI PIŢIGOI & FLORIN ZAFIU