A trecut prin război, foamete și greutăţi, cu fruntea sus, ca un adevărat urmaș al unui strămoşilor daci.Țața Neacșa, asa cum este cunoscută de cei apropiați, are o viață după care s-ar putea scrie un roman. Născută în secolul trecut, anul 1927, cand se stingea Ferdinand, primul rege al României Mari, țața Neacșa ne povestește cum a trăit în România dodoloță!
Este de origine din Mânzălești, dar din cauza anilor ce-i apasă pe umeri, țața Neacșa a fost nevoită să își lase căsuța muncită o viață și satul natal. La cei 93 de ani, o găsim în Berca, locuind la unul din cei trei copii ai săi. Are în spate o copilărie grea plină de sărăcie și nevoi. Fiind cea mai mare din cei patru frați, a trebuit să aibă grijă de mama sa, care a zăcut mai bine de zece ani.
Avea doar14 ani când, în anul 1941, România tânărului Rege Mihai a intrat în cel de-al doilea Război Mondial, împotriva Uniunii Sovietice, pentru a recupera Basarabia. Țața Neacșa povestește cu lacrimi în ochi cum clopotele bisericii sunau, anunțând dezastrul ce avea să vină.
Își amintește cum și-a scăpat tatăl cu viață din mânile rușilor.
Cel de-al doilea Război Mondial a luat sfârșit în luna mai mai 1945 prin capitularea Germaniei. Războiul i-a lăsat urme adânci, dar femeia dârză a strâns din dinţi şi a mers mai departe. Mulţi din tinerii satului au pierit pe front, iar plânsul mamelor îngenunchetate la mormintele lor, era sunetul ce se auzea în fiecare seară în întregul sat.
Țața Neacșa s-a căsătorit în vremuri vitrege. I-a fost drag Gheorghe și a fugit cu el în lume. În cei peste 60 de ani de căsătorie, au construit o casă și au crescut patru copii.
După război a urmat fometea. Însă, țața Neacșa avea copii de crescut și casă de îngrijit, nu a avut timp să se plângă. Poveștește cum coaja de la copaci era hrană de bază pe vremea aceea, dar, creșterea animalelor, ocupația de bază a muntenilor a ajutat oamenii să treacă peste acești ani grei.
După ce au primit o bucată pământ pe timpul regimului comunist, țața Neacșa pleca la drum, până în comuna Vadu Pașii, pentru a munci parcela primită.
Acum a rămas singură, fără românu’ei. Deși primește toată dragostea de la nepoți și chiar strănepoți, bătrâna se simte singură fără soțul ei. Ajunsă la vârsta de 93 de ani, se închină și îi mulțumește lui Dumnezeu pentru toate, bune și rele. Obrajii brăzdați de timp, mâinile rezemate de un baston și cruciulița din lemn de la gât sunt dovada vie că avem în față un om care a răzbit numai cu credința în Dumnezeu.
Iuliana Sîrbescu/Robert Oprea
