OLIMPICI ŞI COLINDĂTORI LA CONSILIUL JUDEŢEAN

0
52

Ultima şedinţă a Consiliului Judeţean de anul acesta, s-a desfăşurat joi în spiritul sărbătorilor de iarnă. După ce consilierii au adoptat toate proiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare, în sală au fost invitaţi elevii de gimnaziu premiaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale, alături de profesorii care i-au îndrumat. Cu toţii au fost felicitaţi, răsplătiţi cu premii în bani, de conducerea Consiliului Judeţean. În urmă cu două săptămâni, Consiliul Judeţean i-a premiat pe olimpicii de la liceele din judeţ, care, de asemenea, au primit diplome şi bani.

La sfârşitul şedinţei şi a festivităţii de premiere a olimpicilor, cete de colindători de toate vârstele, din mai multe localităţi ale judeţului au venit să îi ureze pe aleşi. Ei au adus în faţa sediului Consiliului Judeţean cele mai frumoase datini din perioada sărbătorilor de iarnă.(Laurențiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ