OPERAŢIE CU SUCCES, LA SPITALUL JUDEŢEAN

0
1994

O nouă reuşită a medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Miercuri a avut loc o intervenţie chirurgicală laparoscopică efectuată unui pacient în vârstă de 68 de ani, din Buzău, care în urma consultului de specialitate a fost diagnosticat cu dublă hernie inghinală precum şi alte complicaţii.
Spitalul Județean de Urgență Buzău continuă seria intervențiilor chirurgicale laparoscopice. Miercuri, a avut loc o intervenţie chirurgicală laparoscopică efectuată unui pacient în vârstă de 68 de ani, din Buzău, care în urma consultului de specialitate a fost diagnosticat cu dublă hernie inghinală precum şi o hernie ombilicală cu bloc visceral încarcerat si manifestări subocluzive pe un teren biologic cu patologie hepatică cronică evolutivă. Având în vedere diagnosticul pacientului s-a stabilit ca intervenţia chirurgicală să se realizeze integral laparascopic pentru prevenirea unei hemoragii de mare intensitate. Echipa operatorie – condusă de medicul şef de secţie Dr. Marius Anastasiu, medic primar chirurgie generală, împreună cu Dr. Alexandru Ilie, medic specialist chirurgie generală şi Dr. Victor Ioniţă, medic primar A.T.I. – a realizat intervenţia chirurgicală acestui pacient, care a durat 3 ore şi a decurs fără probleme, pacientul având o evoluție foarte buna postoperator, urmând ca în zilele următoare să fie externat.

„S-a optat pentru intervenţia laparoscopică şi nu pentru intervenţia clasică deoarece pacientul avea elemente de gravitate asociate iar riscul de sângerare era foarte mare în aceste condiţii. Într-o singură intervenţie chirurgicală, denumită TAPP (trans-abdominal pro-peritoneal), au fost rezolvate ambele afecțiuni utilizând material protetic (plasă chirurgicală) din polipropilenă. Particularitatea acestui caz rezida in faptul că pacientul, având un teren biologic cu mare risc anestezico-chirurgical a impus această strategie operatorie de mare tehnicitate într-o singură intervenţie chirurgicală laparascopică.” a declarat medicul șef de secție dr. Marius Anastasiu, medic primar Chirurgie Generală.
Datorită unor astfel de intervenții chirurgicale laparoscopice realizate la Spitalul Județean de Urgență Buzău, pacienții nu mai sunt nevoiți să se deplaseze la alte unități medicale, iar cazurile lor se pot rezolva aici.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ