Operațiunea “bureții”! Polițiștii locali rămași fără norma de hrană

0
64

Politistii locali au ramas fara norma de hrana pe care o primeau. Masura a fost luata de Primarie printr-o decizie a Consiliului Local Municipal Buzău. Prezenti la sedinta au fost si cativa reprezentanti ai politistilor locali care au incercat sa-i induplece pe alesii locali sa nu voteze proiectul. Nu au reusit iar proiectul a fost adoptat.
Din pricina datoriilor pe care Primăria Municipiului Buzău le are de plătit, nu mai poate susține anumite cheltuieli, printre ele și norma de hrană pe care o primesc sute de polițiști locali. Astfel, astăzi, în ședința Consiliului Local Municipal, consilierii locali au trebuit să își dea acordul asupra eliminării normei de hrană pe tot parcursul anului 2017. În sala de ședință au fost prezenți și cîțiva reprezentanți ai agenților care au solicitat primarului să suspende norma de hrană și nu să o elimine astfel încît să existe o perspectivă ca de la anul banii să fie acordați din nou. Oamenii legii au motivat faptul că numărul amenzilor aplicate relevă o activitate fructuoasă pe care au desfășurat-o în ultima perioadă.
Poziția reprezentantului poliției locale l-a făcut pe liberalul Șerban Nicolae să se ridice de pe scaun și să arate cu degetul spre așa zisa activitate a celor în cauză. Acesta le-a transmis că îi sancționează pe cei care vînd în piețe în loc să se ocupe de lucruri mai importante.
Constantin Toma a precizat motivul pentru care polițiștii locali nu mai primesc norma de hrană și anume pentru că primăria nu mai are bani dar schimb este plină de datorii.
La 5.280.000 lei se ridica suma pe care Primăria Buzău trebuia să o plătească în acest an în contul normei de hrană aferentă poliţiştilor locali. Sumele pe care poliţiştii locali le cîştigau din norma de hrană nu erau de neglijat. Asta pentru că un agent cîştiga, pe lîngă salariu, între 600 şi 1000 de lei pe lună.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ