OPOZIȚIE FAŢĂ DE VACCINAREA OBLIGATORIE

0
133

Nici în comunism nu Era obligatoriu
Sindicatele din sănătate iau poziție împotriva vaccinării obligatorii a personalului medical. Prin impunerea plății aferente testărilor în sarcina angajaților se încearcă o vaccinare mascată. Nici în comunism nu se proceda așa, susţine liderul SANITAS Buzău.
Potrivit unui comunicat de presă al SANITAS București, în acest moment, de la nivel ministerial se încearcă o vaccinare mascată a angajaților din sistemul de sănătate.
“SANITAS București respinge obligativitatea vaccinării cadrelor medicale, mascată prin impunerea testării personalului medical din bani proprii. Organizația noastră va lupta cu toate armele legale pentru a împiedica obligarea vaccinării, mascată prin testarea obligatorie a cadrelor medicale din bani proprii”.
SANITAS București a mai adaugat, prin intermediul comunicatului că vaccinurile sunt deocamdată la stadiul de medicament experimental.
“Să nu uităm că încă există semne de întrebare cu privire la aceste vaccinuri, iar până la aprobarea lor oficială, și nu provizorie ca în prezent, este nelegal și non-etic ca un medicament experimental să fie impus ca obligatoriu, în afara consimțământului informat al persoanei. Autoritățile ar trebui să clarifice, pâna la orice obligare mascată atât efectele adverse, cât și modul în care aceste vaccinuri interacționează cu alte medicamente sau au efecte pe termen lung. Totodată, trebuie clarificat – până la obligativitatea testării – faptul că vaccinarea nu oprește răspândirea bolii, ci doar apariția unor forme grave ceea ce contrazice ideea de prevenție care stă la baza acestei obligativități a testării, în fapt o obligație de vaccinare a personalului medical”.
Poziția SANITAS București este împărtășită și de către filiala de la Buzău.
Liderul de sindicat de la nivelul Ambulanței Buzău, Vasile Dogaru, a precizat la rândul său că respinge vaccinarea obligatorie.
În ultima perioadă, la nivel național s-a discutat din ce în ce mai intens asupra posibilității impunerii vaccinului împotriva Covid 19, personalului medical.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ