ORDONANŢA MILITARĂ A GOLIT STRĂZILE

0
1850

La ora 12 când au intrat în vigoare interdicţiile de deplasare prevăzute de Ordonanţa militară numărul 3, Buzăul era aproape pustiu. Doar câteva persoane se mai aflau încă pe stradă. A dispărut şi aglomeraţia din trafic, maşinile care, în mod obişnuit, la acea oră circulau bară la bară, s-au împuţinat, ca într-o zi liniştită de weekend. Străzile Buzăului ar terbui să fie goale în perioada următoare pentru că forţele de ordine, cu sprijinul armatei vor asigura respectarea restricţiilor.
Conform Ordonanţei Militare numărul 3 se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

“a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
h) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie;
d) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.”

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ