Organigrama Poliţiei Locale pe masa ANFP! Primarul Constantin Toma lucrează “25 de ore pe zi”

0
237

Primăria Municipiului Buzău a mai făcut un pas în efortul de a se dezlipi de Poliţia Locală. Recent administraţia publică a depus la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici o nouă organigramă a structurii de poliţie care nu îi mai cuprinde pe cei 300 de agenţi propuşi spre disponibilizare. În curînd pe masa ANFP va ajunge şi organigrama de funcţii şi personal a primăriei care, o dată aprobată, va permite noi angajări în direcţiile în care se resimte deficitul de specialişti.
Edilul oraşului s-a arătat dezamăgit de modul în care decurge procesul cu poliţiştii locali în sensul în care Curtea de Apel Ploieşti nu a stabilit încă un termen de judecată. La Tribunalul Buzău agenţii Poliţiei Locale au atacat organigrama primăriei prin care au fost disponibilizaţi, instanţa le-a dat cîştig de cauză pentru ca mai apoi administraţia să facă recurs la instanţa din Prahova. Şeful de la Palat a mai precizat că nu este interesat în acest moment de viaţa celor încă în subordine deşi îi plăteşte lunar.
La scurt timp după ce Tribunalul Buzău a suspendat noua organigramă a primăriei și prin urmare a blocat disponibilizarea, administrația locală s-a repliat și a lovit la fel de puternic. Consiliul Local Municipal a desfiinţat Direcția de Poliție Locală și a înfiinţat o nouă structură cu statut juridic, Poliția Locală a Municipiului Buzău avînd un număr limitat de angajați. Prin urmare, noua poliție s-a organizat prin preluarea de personal din vechea direcție dar fără cei 300 de polițiști locali care se ocupau de paza școlilor, înlocuiți între timp de firme de pază și protecție.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ