PĂDUREA CRÂNG, ATACATĂ DE O CIUPERCĂ

0
206

Sute de copaci au fost tăiaţi în ultima perioadă, din pădurea Crâng. Defrişările, care i-au îngrijorat pe mulţi buzoieni ce au crezut că este vorba despre furturi masive, sunt însă realizate chiar de angajaţii Ocolului Silvic, fiind o măsură necesară, impusă de o boală ce atacă o anumită specie de copaci.

Mai exact, potrivit specialiştilor Direcţiei Silvice Buzău, arborii din specia ulm de câmp, au început să se usuce, pe mai multe parcele din Crâng, femomenul fiind observat în vara anului trecut, în plină vegetaţie. Analizele au arătat că ulmii sunt infectaţi cu o ciupercă pentru combaterea căreia nu există tratament.

Pentru a împiedica răspândirea bolii silvicultorii au marcat arbori, în volum de peste 700 de metri cubi şi au început tăierea acestora. Din păcate aceasta este singura soluţie pentru a opri fenomenul.

Referitor la uscarea ulmilor din pădurea Crâng, specialiştii Direcţiei Silvice estimează că volumul arborilor uscaţi ce se va exploata va ajunge la 1500 de metri cubi. Totodată, la recomandarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură, s-au instalat suprafeţe de probă pentrumonitorizarea fenomenului uscării. Suprafeţele defrişate ne nevoie, în această iarnă urmează să fie reîmpădurite la primăvară. Ulmul nu va dispărea totuşi complet din Crâng pentru că în pepiniera din Simileasca a Ocolului Silvic Buzău se vor instala culturi din tipuri mai rezistente la acest gen de ciupercă.(Lauenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ