PARADĂ MILITARĂ PE CALEA EROILOR

0
235

Buzoienii au sărbătorit Ziua Naţională a României şi împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire. Parada militară desfăşurată pe Calea Eroilor, a scos din casă, în ciuda gerului, mii de oameni. La defilare au participat peste 800 de militari şi câteva zeci de vehicule de luptă, precum şi aeronave ale Forţelor Aeriene.
Mii de buzoieni au adus astăzi un omagiu celor care în urmă cu 100 de ani au realizat Marea Unire. Ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a României, în anul Centenar s-au desfăşurat, la Buzău, în premieră pe Calea Eroilor. Festivităţile au început la ora 10, cu o slujbă oficiată de un sobor de preoţi.
După oficierea serviciului religios, au urmat discursurile oficialităţilor civile şi militare, prezente la ceremonie.
După evocarea momentului de la 1918, a urmat depunerea coroanelor de flori la Domul Central din Cimitirul Eroilor în memoria eroilor care au luptat în Marele Război, act decisiv pentru împlinirea obiectivelor Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918. Ceremonia a continuat cu un moment artistic susținut de către elevii Corului Armonia al Școlii Gimnaziale nr. 11 Buzău și de către Corala Bărbătească Ortodoxă „Credo in Deo” a Seminarului Teologic Buzău, împreună cu muzica reprezentativă a Garnizoanei Buzău. În cadrul activităţilor dedicate marelui eveniment de la 1 Decembrie 1918, au fost premiaţi elevii, participanţi la ediţia a X-a, a concursului de istorie, organizat de către fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”.
Festivitatea s-a încheiat cu o defilare militară organizată de către Divizia 2 Infanterie „Getica”.
Dispozitivul de defilare a fost alcătuit din peste 600 de militari și 64 de mijloace tehnice terestre și aeronave din cadrul Forțelor Aeriene Române. La paradă au participat, de asemenea detaşamente ale structurilor Ministerului de Interne. Defilarea a fost urmărită de mii de buzoieni, dintre care mulţi copii, care au înfruntat gerul pentru a-i putea vedea pe militari în zi de mare sărbătoare.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ