PARCURI MODERNIZATE

0
90

Parcurile din municipiul Buzău vor avea o nouă înfăţişare. Este anunțul venit de la șefii din Palatul Comunal care și-au propus să schimbe imaginea locurilor de promenadă din oraș. Parcul Tineretului va fi modernizat din temelii și va deveni un punct de atracție pentru iubitorii de sport, în special.

Parcurile din oraș vor intra într-un proces de reabilitare în urma căruia fața acestora se va schimba considerabil și vor deveni mai atractive atât pentru buzoieni, atunci când ies la promenadă, dar și pentru turiști. Un prim pas în acest sens a fost făcut în Parcul Tineretului, unde a fost inaugurat unul dintre cele mai moderne skate park-uri din țară. Întreaga zonă va fi transformată și va deveni un spațiu destinat prcaticării sportului.

În Parcul Marghiloman, anul viitor, vor fi demarate lucrările de reabilitare a casei de oaspeți și a grajdurilor din apropierea Vilei Albatros. În prezent, acestea se află într-o stare avnsată de degradare, ce strică imaginea parcului. Începând cu anul 2019, iubitorii de echitație vor avea ocazia să găsească în parcul Marghiloman cai de călărie și ponei. Pe lângă lucrările din actualele parcuri, municipalitatea a depus un proiect prin care își dorește să atragă fonduri europene pentru înființarea unui nou parc în oraș, care se va întinde până aproape de râul Buzău.

În ceea ce privește parcul Crâng, aici vor fi reabilitate toate statuile și se va amenaja o alee a marilor personalități culturale ale Buzăului.(DENISA IRIMIA)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ