Medicii atrag atenția asupra riscurilor „vărsatului de vânt”
Varicela, cunoscută popular sub denumirea de „vărsat de vânt”, este una dintre cele mai frecvente boli ale copilăriei, fiind cauzată de același virus care provoacă apariția Zonei Zoster. Varicela este o boală contagioasă, care necesită tratament corespunzător și care poate fi prevenită, astfel încât să fim protejați pe termen lung. În ultima perioadă de timp la Spitalul Județean Buzău au ajuns patru copiii infectați, atrag atenția medicii.
Varicela este o boală infecţioasă, cu etiologie virală ce apare prepondernt la copii. Majoritatea formelor sunt minore, care nu necesită tratament decât simptomatic, dar uneori, în această boală, pot apărea complicaţii şi necesită evaluarea unui medic infecţionist.
În acest an, patru copiii au fost internați cu varicelă.
Potrivit medicilor, prevenţia varicelei se poate face prin vaccinul varilix şi se poate administra de la câteva luni până la adolescență sau poate fi folosit chiar de către adulții cu risc.
Florin Zafiu
Adrian Meteleanu