PE CONTRASENS, ÎN ROND

0
2038

A încurcat drumul şi a intrat pe contrasens în rondul de pe Unirii Nord. Este păţania unui şofer în vârstă, din Bacău care a reuşit să dea psete cap tot traficul în zonă pentru câteva minute. După câteva manevre şi cu ajutorul indicaţiilor primite de la celilaţi şoferi aflaţi în sensul giratoriu, omul a reuşit să întoarcă şi să revină pe sensul corect.
Traficul în zona rondului cu avion de pe Bulevardul Unirii a fost dat peste cap, timp de câteva minute din cauza unui şofer neatent. Omul, aflat la volanul unei maşini cu numere de Bacău, a încurcat probabil drumul şi a intrat pe contrasens, în giratoriu. După ce a realizat că a greşit şi după ce a oprit toate maşinile din rond, şoferul, un bărbat în vârstă, a reuşit prin câteva manevere să iasă din ambuteiajul pe care l-a creat. Ajutat de indicaţiile celorlaţi participanţi la trafic, revenit pe banda corectă şi şi-a continuat drumul.
Un incident similar s-a petrecut, în vară, tot în zona centrelor comerciale din nordul oraşului. Un bărbat a fost filmat în timp ce conducea pe celălalt sens de mers, deşi în zonă există separatoare de sens, pe care însă șoferul nici măcar nu le-a văzut. Acesta a încercat să se strecoare printre maşinile care circulau regulamentar. A mers câţiva metri printre maşini încercând să le ocolească, apoi a intrat pe sensul normal de mers.Surprins de direcţia de deplasare un martor a filmat întreaga scenă. Atunci, poliţiştii de la Rutieră s-au sesizat din oficiu. Şoferul autoturismului, a fost identificat, în persoana unui bărbat în vîrstaăde 76 de ani. El le-a spus poliţiştilor că s-a dezorienat din cauza căldurii şi a oboselii, şi astfel a ajuns pe contrasens. Scuzele nu l-au scăpat de amendă şi de suspendarea permisului.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ