PERCHEZIŢII LA UN SUSPECT DE PROXENETISM

0
62

33.000 de euro au fost ridicați de polițiști și un autoturism de lux a fost indisponibilizat, într-un dosar penal în care un bărbat, din Brăila este cercetat pentru că ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către patru femei. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti şi adus la Buzău pentru audieri, după ce a fost prins în trafic, în judeţul Prahova.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Buzău, sprijiniţi mascaţii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Buzău, au desfăşurat o percheziţie, în Brăila, la domiciliul unui bărbat, de 32 de ani, bănuit de proxenetism. Vreme de câţiva ani, bărbatul a câştigat bani de pe urma a patru femei pe care le-a convins să se prostitueze în străinătate.

“Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2021, ar fi inițiat relații sentimentale, determinând partenerele – patru femei, cu vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani, să practice prostituția, pe teritoriul Germaniei şi Austriei. Acesta ar fi obținut beneficii materiale și financiare de aproximativ 920.000 de lei. În urma percheziției efectuate, ieri, poliţiştii au ridicat înscrisuri, aproximativ 33.000 de euro, telefoane mobile şi alte medii de stocare. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de lux”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.

Poliţiştii au pus în executare un mandat de aducere, bănuitul fiind prins în trafic în Prahova și condus la sediul Poliţiei din Buzău, pentru audieri. În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de proxenetism în formă continuată. Ulterior a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței de judecată, în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă.

Laurenţiu Marinov

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ