PESTA PORCINĂ AFRICANĂ SE EXTINDE ÎN SĂLBĂTICIE

0
65

Pesta porcină africană se extinde în mediul sălbatic. Trei noi cazuri au fost confirmate la porci mistreţi din două fonduri de vânătoare. În prezent sunt confirmate 44 de cazuri la mistreţi şi sunt active 5 focare la porcii domestici.
Membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor au fost convocați în ședință după ce, pe 1 februarie, în mediul sălbatic de pe teritoriul județului Buzău s-au confirmat trei cazuri de pestă porcină africană , două în Fondul de vânătoare 21 – Gura Sărății și unul în Fondul de vânătoare 41 – Beceni. Direcția Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău a întreprins măsurile legale care se impun la confirmarea unui caz de pestă porcină africană.

„În prezent, la nivelul județului Buzău sunt confirmate 44 de cazuri de PPA la mistreți în 16 fonduri de vânătoare și 5 focare la porcul domestic, în 4 localități, respectiv Șuchea (comuna Cănești), Boboc și Roșioru (comuna Cochirleanca) și Sudiți (comuna Gherăseni). Mai există o suspiciune de PPA în localitatea Dealul Viei, din comuna Merei” a transmis Instituţia Prefectului.

În cadrul ședinței, Centrului Local de Combatere a Bolilor a fost adoptat un plan de măsuri de intervenție specifice PPA în mediul sălbatic, întocmit în urma propunerilor venite din partea Grupului Local de Experți în PPA.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ