PESTA PORCINĂ , LICHIDATĂ, ÎN GOSPODĂRII

0
28

Ultimele două focare de pestă porcină africană din gospodăriile din judeţul Buzău au fost stinse. Direcţia Sanitar Veterinară monitorizează, în continuare evoluţia situaţiei epidemiologice prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existent şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. În prezent boala evoluează doar în mediul sălbatic, la mistreţi din mai multe fonduri de vânătoare.
Ca urmare a aplicării măsurilor de combatere a pestei porcine africane și urmare a îndeplinirii condițiilor tehnice necesare, precum și a primirii rezultatelor negative la testarea pentru pesta porcină africană, ultimele 2 focare la porcul domestic din județul Buzău, din Racoviţeni şi Cilibia, au fost stinse. Totodată, Direcţia Sanitar Veterinară a decis ridicarea măsurilor dispuse în zonele cu restricții. Singurele focare active, în prezent, sunt cele din fondurile de vânătoare.
“La această dată, Pesta Porcină Africană în judeţul Buzău evoluează doar în mediul silvatic fiind afectate 7 fonduri cinegetice pe raza cărora sunt declarate 17 cazuri la mistreț pe raza fondurilor de vânătoare; 26 Umbrărelu (2 cazuri) 39 Breazău (1 caz), 44 Câlnău (2 cazuri), 27 Berca (3 cazuri), 41 Beceni (4 cazuri), 42 Aldeni (3 cazuri) și 45 Dedulești (2 cazuri)”, a transmis Direcţia Sanitar Veterinară Buzău.
Medicii veterinari solicită în continuare sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA Buzău.Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ