PESTE 100 DE FURTURI, COMISE ÎN BELGIA

0
97

După o perioadă de aproape 4 ani de zile, în care membrii unui grup infracţional organizat din România, condus de un buzoian ar fi comis peste 100 de furturi din locuinţe pe teritoriul Belgiei, poliţiştii au organizat o amplă acţiune de destructurare a reţelei. Au fost efectuate, mai multe percheziții domiciliare, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile din Belgia, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional specializat în săvârșirea infracțiunilor contra patrimoniului. Poliţiştii spun că este vorba despre constituirea unui grup infracțional organizat și furt calificat, infracţiuni reținute în sarcina unor cetățeni români, domiciliați în județul Buzău, care, în perioada martie 2016 – 2020, ar fi comis peste 100 de furturi (de unde ar fi sustras printre altele şi motoare de bărci, scule electrice, obiecte de grădinărit, biciclete, mașini-unelte, scule pentru pescuit, mașini și tractoare de tuns iarba). Reţeaua era bine organizată şi era condusă de un buzoian.

”Gruparea, având ca lider o persoană cu domiciliul în județul Buzău, era bine structurată și ierarhizată, beneficiind inclusiv de un imobil din apropierea graniței dintre Belgia și Germania, pus la dispoziție de un membru al grupării, pentru a fi folosit de suspecți ca loc de refugiu și punct de pornire al transporturilor pe timp de noapte.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că prejudiciul cauzat de activitatea grupului infracțional organizat este de peste 500.000 de euro, fiind comise 109 infracțiuni de furt calificat”, precizează DIICOT, într-un comunicat de presă.

La data de 8 septembrie, în judeţul Buzău, a fost organizată o acţiune, în cadrul căreia poliţiştii de investigaţii criminale ai I.P.J. Buzău, cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei de Investigaţii Criminale a I.G.P.R. şi cu participarea a doi poliţişti de caz din Belgia, împreună cu D.I.I.C.O.T., au efectuat 11 percheziţii domiciliare la 9 locuinţe şi 2 societăţi comerciale, unde existau indicii că persoanele în cauză ar fi transportat şi depozitat o parte dintre bunurile provenite din infracțiuni În urma efectuării percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate bunuri provenite din infracțiunile comise pe teritoriul Belgiei care au fost trimise țării solicitante, unde autorităţile judiciare vor dispune măsuri de restituire către persoanele vătămate. Au fost audiate 10 persoane, dintre care 4 martori, în vederea continuării investigațiilor împreună cu autoritățile belgiene.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ