Ştrandurile şi piscinele din judeţul Buzău au fost supravegheate în perioada de vârf a sezonului estival de comisarii de la Protecţia Consumatorilor. Controalele derulate în astfel de locuri de agrement au scos la iveală unele nereguli, care, însă nu au pus în pericol sănătatea celor care le-au frecventat.
Un raport al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor, prezentat săptămâna aceasta în şedinţa Colegiului Prefectural, arată că ştrandurile şi piscinele, dar şi parcurile de distracţii din întreg judeţul au fost, atent monitorizate, în lunile iulie şi august. Comisarii OPC au urmărit, cu ocazia controalelor pe care le-au derulat, modul în care sunt respectate prevederile legale cu privire la prestarea serviciilor în spaţiile de agrement.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat şi sancţiuni în urma controalelor, pentru diferite nereguli, constatate la faţa locului.
Abaterile constatate în urma acțiunilor OPC au fost:lipsa afişǎrii la loc vizibil a listei de tarife pentru jocurile şi activitǎțile prestate; lipsa afisǎrii programului de funcţionare şi a regulamentului de funcționare a piscinei din care sǎ reiasǎ drepturile consumatorilor; lipsa dotarilor cu bare de susținere şi lipsa partial a marcajelor adâncimii apei.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea