PLÂNGERE ÎMPOTRIVA DNA PLOIEŞTI

0
211

Fostul prefect al judeţului Buzău, Paul Beganu, a făcut plângere penală la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, împotriva celor care au instrumentat dosarul în baza căruia a fost trimis în judecată şi condamnat pentru corupţie. Vizaţi sunt procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară de la DNA Ploieşti
Fostul prefect de Buzău Paul Beganu, care a fost condamnat în primă instanţă la 9 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru că ar fi primit drept mită suma de 1.000.000 euro pentru a urgenta un act necesar punerii în posesie cu nişte terenuri a omului de afaceri Gheorghe Ceteraş, a depus, recent o plângere penală la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Potrivit site-ului juju.ro, plângerea lui Beganu este îndreptată împotriva procurorului Lucian Onea, fost şef al DNA Ploieşti, a procurorului de caz, Cerasela Răileanu, dar şi a lui Ştefan Feraru, fost şef Serviciu legalitate, contencios şi apostilă din Prefectura Buzău. Faptele de care aceştia sunt acuzaţi sunt cele de constituire de grup infracţional organizat, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, şi compromiterea intereselor justitiei. Conform luju.ro, Paul Beganu îl acuză pe Onea, dar şi pe ceilalţi, că au produs, au ticluit şi au interpretat şi denaturat probele în sensul trimiterii sale în judecată, deşi ar fi cunoscut că nu se face vinovat de comiterea respectivelor fapte.
“In instrumentarea dosarului penal nr. 3/P/2013 al DNA – Serviciul Teritorial Ploiesti, persoanele impotriva carora formulez prezenta plangere, impreuna cat si separat au produs, au ticluit si au interpretat denaturat probele in sensul trimiterii mele in judecata desi cunosteau ca nu ma fac vinovat de comiterea respectivelor fapte. De asemenea, precizez faptul ca pe tot parcursul urmaririi penale, atat dl. proc. Sef Onea Lucian cat si celelalte persoane nominalizate care activau in cadrul DNA – Serviciul Teritorial Ploiesti au exercitat cu rea credinta in opinia mea actul de urmarire penala, inclusiv prin a ma determina sa formulez denunturi cu referire la cauză sau / si la alte fapte pe care le-as fi putut cunoaste, mi se sugera, atat in discutiile avute fara a fi prezent avocatul ales, dar si de fata cu acesta ca ar fi de preferat sa fie ‘ceva de Bucuresti’ – expresia aparitine d-lui Onea Lucian. “ se arată în plângerea lui Paul Beganu.
Paul Beganu mai acuză şi modalitatea în care Parchetul a “probat” că ar fi luat mită, fiind condamnat pe declaraţia unui singur martor protejat.

Laurenţiu Marinov/ Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ