De ce lipsesc luările de poziții în timpul ședințelor Consiliului Județean
Atitudinea de non-combat pe care liberalii o au în cadrul ședințelor Consiliului Județean Buzău este pusă pe seama unui obicei. Luările de poziții ale consilierilor PNL lipsesc în plen, proiectele fiind de fiecare dată aprobate pe bandă rulantă fără ca nimeni dintre aleși să le detalieze pentru public. Din acest motiv, nu de puține ori ședințele durează doar câteva minute.
Ședințele Consiliului Județean Buzău se derulează cu o viteză fulgerătoare și asta pentru că aleșii nu dezbat proictele supuse votului, nu le detaliază și nu ridică semne de întrebare asupra oportunității lor. Consilierii liberali au declarat că nu există luări de cuvânt în plen din pricina unei cutume, deși nu există un regulament oficialcare să le interzică să vorbească.
Pentru a putea informa asupra proiectelor asumate în Consiliul Județean Buzău, consilierii liberali au precizat că vor organiza conferințe de presă.
Florin Zafiu
Adrian Meteleanu