Pod nou între Cislău şi Pătârlagele

0
132

Un nou pod rutier va fi realizat pe Drumul Naţional 10, între Cislău şi satul Poienile de la Pătârlagele. Podul va fi construit peste râul Bâsca Chiojdului, urmând să înlocuiască podul vechi aflat într-o stare avansată de uzură şi expus tuturor viiturilor produse pe cursul de apă.
După reparațiile în regim de urgență din zona Măgura, realizate în urma alunecărilor de teren și cele demarate recent în amonte de Barajul Siriu -zona Teherău – încă una dintre problemele grave de pe DN 10 Buzău-Brașov își va găsi rezolvarea în viitorul apropiat. Este vorba despre construcția unui pod nou peste râul Bâsca Chiojdului, între Cislău și satul Poienile de la Pătârlagele, acesta urmând să înlocuiască podul vechi aflat într-o stare avansată de uzură și expus tuturor viiturilor importante produse pe cursul de apă amintit. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Prefecturii.
”CNAIR, Direcția Regională de Drumuri și Poduri București și Secția de Drumuri Naționale Buzău vor asigura derularea în bune condiții a acestui proiect deosebit de important atât pentru locuitorii județului nostru, cât și pentru alți șoferi români sau străini care tranzitează zilnic DN 10”, a transmis Instituţia Prefectului Buzău.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat deja contractul cu firma care a câștigat licitația pentru realizarea acestui obiectiv și, după parcurgerea etapei proiectării, constructorul va demara execuția lucrărilor.

Laurenţiu Marinov

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ