POLIȚIA ANIMALELOR, ÎN ACȚIUNE

0
503

Noul serviciu a fost înfiinţat în cadrul IPJ Buzău
Necuvântătoarele vor fi apărate de acum înainte de o autoritate rcent înfiinţată. Biroul de Protecție a Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean vine în ajutorul animalelor care au fost rănite sau schingiuite. Pentru a-şi face cunoscute atribuţiile, reprezentanții acestui birou, au lansat o provocare pentru elevii din clasa I ale Școlii gimnaziale nr. 11 Buzău. Este vorba despre o competiție de desene care să ilustreze metode de ocrotire a animalelor. Provocarea a avut succes și s-a soldat cu acordarea de ….diplome și premii speciale pentru originalitate.
„Cum protejăm animalele?”, aceasta este întrebarea de la care a pornit provocarea lansată elevilor. Competiția a avut loc în perioada 9-18 martie, şi au fost înscriși 27 de elevi din clasa I ai școlii Nr 11 din Buzău. Copiii și-au pus în practică imaginația și telentele artistice și au ilustrat viziunea lor cu prvire la necuvântătoarele care sunt în jurul nostru și oferă iubire necondiţionată. Lucrările au fost jurizate de un reprezentant al Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de învățătoarea Daniela Albu. Au fost acordate trei premii, șapte mențiuni, dar și un premiu special pentru orginalitate.
„Pe parcursul derulării competiției, polițiștii de la Protecția Animalelor au încercat să le insufle copiilor respectul pentru animale, soluţiile aflate la îndemâna tuturor pentru stoparea unor situații de abandon în cazul animalelor domestice, dar şi modul în care pot fi protejate animalele sălbatice. În contextul favorabil creat prin actualizarea cadrului legislativ incident domeniului protecției animalelor, un alt element important pentru protejarea animalelor, o soluţie pe termen lung – este Educaţia. Tocmai de aceea ne îndreptăm atenţia către copii şi adolescenţi, pentru a consolida mentalitatea protectivă față de ființele vii care ne oferă nu numai obligații, ci și multiple beneficii. Pe acest considerent, dincolo de clasamentul primelor poziții, care au fost premiate, câștigători au fost toți participanții la această frumoasă experiență”, precizează reprezentanții IPJ Buzău.
Biroul de Protecția Animalelor din cadrul IPJ Buzău funcționează de două săptămâni, iar noua structură este condusă de comisarul-șef de poliție Remus Nicula, care a activat ca ofiţer la Biroului Rutier.
Așadar , buzoienii care observă o neregulă atunci când vine vorba de un animal trebuie să sune la 112 și să raporteze incidentul. Animalele care au fost implicate în lupte, care sunt folosite pentru dresajul altor animale, ori au fost chinuite în alte feluri pot fi salvate printr-un singur apel telefonic.
Polițiștii care vor ajunge la fața loclui vor constata existența situației de pericol pe baza evaluării situației și a stării fizice a animalului. Fișa de observație clinică va fi întocmită de un medic veterinar. Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare de îndată de către personalul care asigură prestarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost, în prezența polițistului care l-a emis. Deținătorii de animale au în mod obligatoriu și responsabilități privind întreținerea și supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime și violență.

Iuliana Sîrbescu / Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ